duminică, 6 noiembrie 2011

horoscopul fara perdea - Scorpionul

"Zvonurile despre promiscuitatea mea sunt extrem de exagerate" - Easy A.



Despre Scorpioni, astrologia traditionala ne invata ca sunt niste fiinte extreme. Ca sunt niste magneti sexuali. Ca au o vointa de fier. Ca sunt foarte inteligenti, razbunatori si in general se incadreaza fie in categoria ingeri, fie in categoria Scaraotchi proaspat iesit din iad. Ca nu e bine sa te pui cu un Scorpion. Ca indiferent de cate ori viata le da peste nas, isi revin, in acelasi fel in care legendara Pasare Phoenix renaste din propria cenusa....

Asta in cazul in care ignori crudul adevar. Conform caruia, de cele mai multe ori, (re)aparitia unui Scorpion seamana cu scena in care Dracula iese din cosciug. In jurul lor este intotdeauna o aura de mister pe care Scorpionii o intretin cu maxim interes pentru ca principalul lor hobby pe lumea asta sunt intrigile si barfele. Ca si celelalte semne de Apa (Pestii si Racii), Scorpionii considera dramele emotionale si circul sarea si piperul vietii. In acest sens, au si tendinta de a mai adauga ceva detalii picante, doar de dragul unei melodrame bune, plus ca mai bine spui un secret la postul national de televiziune decat unui Scorpion. Al doilea hobby al lor sunt banii (mai ales ai altor persoane. Chiar sunt semnul banilor altor persoane, ceea ce li se potriveste pentru ca, de obicei, sunt prea deprimati pentru a pune osul la treaba, insa stiu fantastic de bine sa-i manipuleze pe altii), iar pe un loc trei ar fi sexul, dar doar daca e cu putin circ. Sau esti in vreun fel un partener nepotrivit. Cu cat mai nepotrivit, cu atat mai bine.

Tehnici de seductie: ca sa atragi un Scorpion pentru o aventura de o noapte, nu e mare branza. De fapt, foarte probabil o sa vina el sau ea la tine. Pune ceva sexy pe tine, fa-i cateva complimente sau eventual doar taci si uita-te fix la el/ea. Da-i de baut. In cateva ore, foarte posibil sa ajungi fie prin vreun pat, pe o canapea, pe bancheta din spate a masinii sau pe aleea intunecoasa din spatele barului. Faci sex salbatic, dupa care nu va mai vedeti vreodata, iar Scorpionul are de ce sa-si inece amarul dupa o alta iubire pierduta. Daca vrei ceva pe termen mai lung, lucrurile se complica (exceptia de la caz fiind Pestii si Racii. Asta pentru ca primii sunt suficient de depravati si betivi pentru Scorpioni, plus ca au acelasi simt dubios al moralitatii, iar cei din urma pur si simplu sunt incapabili sa se desparta de cineva). In practica, ai nevoie de nervi de otel, pentru ca Scorpionul o sa se joace cu ei doar de amorul artei, povesti lacrimogene cat cuprinde si posibil o lopata ca sa te aperi sau sa-ti sapi mormantul in cazul in care te-a pus necuratul si ai incercat sa il/o faci gelos/ geloasa.

Cum il pastrezi: dupa cele spuse mai sus, ti-ai putea pune intrebarea (destul de legitima) de ce naiba ai vrea sa pastrezi un Scorpion in viata ta. Ma rog, in cazul in care esti deja legat cu lantul de calorifer in timp ce iubitul/iubita ta Scorpion se uita cu o privire de inchizitor sef la tine, intrebarea e oarecum retorica. Ei bine, Scorpionii, in sufletul lor, sunt de fapt niste fiinte sensibile. Foarte sensibile. Atinge-le coarda aia si o sa fie ai tai pe viata. O sa se lupte pentru tine, o sa te apere, o sa-ti calce orice dusman in picioare si chiar o sa aiba grija sa-ti fie bine. Plus ca sexul chiar o sa fie fantastic. Fiind atat de obsedati de putere si control, vor sa fie cei mai buni la orice, inclusiv la orizontala, verticala sau in alte pozitii... Si stiu sa faca bani si chiar le pasa. Un partener loial, care sa fie alaturi de ei la bine si la rau - iata ce-si doresc. E adevarat, o sa te testeze destul de dur, dar daca si treci testul.... ai dat de aur!!

Cum scapi de ei: ar fi bine ca Scorpionul sa vrea sa scape de tine, in principiu, desi nici aia nu e o idee prea buna. Pentru ca zodia asta este incapabila sa uite, sa ierte si sa treaca mai departe ca noi toti ceilalti. E un fel de fantana fara fund in care se aduna tot... Ca atare, o sa se razbune pe tine chiar daca a fost vina lui/ei. Vezi paragraful "tehnici de seductie" si sugestia cu lopata daca ai de gand sa-i spui ca ai gasit pe altcineva. Pregateste-te pentru un razboi de lunga durata daca ati avut si o casnicie. Cam de durata restului vietii.... Cel mai eficient ar fi sa-i trimiti un mail sau un sms ca s-a terminat, dupa care te muti in alt oras si-ti schimbi numarul de telefon si locul de munca. Nu de alta, dar, daca incerci sa ai o discutie rezonabila si, cel mai important, in care are sansa sa deschida gura, o sa te razgandesti foarte repede, pur si simplu pentru ca nu este sub demnitatea lui/ei sa isi puna in aplicare toate tehnicile de seductie (le stii, sunt irezistibile). Dupa care o sa te invete minte pentru tentativa ta patetica de despartire, in modul cel mai crunt posibil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu